Press "Enter" to skip to content

ALERTĂ. Magistrații nu se lasă. Vor pensiile Speciale. Le-au scris lui Orban și Iohannis

Peste 300 de magistrați semneaza o scrisoare deschisa adresata autoritatilor romane, in care explica, pe larg, de ce eliminarea pensiilor de serviciu ale judecatorilor nu este oportuna. 

Magistratii sustin ca, date fiind riscurile si restrictiile asociate profesiei lor, nu vad cum pensiile de serviciu pe care le primesc ar incalca principiul egalitatii lor cu ceilalti cetateni si profesionisti din Romania.

”SCRISOARE DESCHISĂ

Subsemnaţii, magistraţi români, am luat act cu îngrijorare de recentele declarații publice referitoare la proiectele legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraților şi ne exprimăm surprinderea față de inițiativele parlamentare care, cu nesocotirea jurisprudenței constante a Curții Constituționale, pun în lumină numeroase vicii de neconstituționalitate, generând o serie de situații discriminatorii sau inechitabile în raport cu alte categorii profesionale.

ARGUMENTE:

  1. Principiul egalităţii.

Așa cum legislația națională, aliniată practicilor legislative consacrate la nivel european și internațional, o relevă, reglementările anterioare și cele actuale din materia indemnizaţiei şi pensiei de serviciu pentru magistrați, cu diferențele pe care acestea le prezintă, nu constituie o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, prevăzut de art. 16 alin. 1 din Constituția României, faţă de specificul activității magistraților, care impune acestei categorii profesionale obligații și interdicții severe, dar și riscuri profesionale sporite, ceea ce justifică în mod obiectiv și rezonabil o diferențiere a regimului juridic de pensionare față de regimul stabilit pentru alți asigurați care nu sunt supuși acelorași exigențe, riscuri și limitări.

În acest sens, jurisprudența Curții Constituționale a României, reliefată prin Decizia nr.70 din 15 decembrie 1993 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.307 din 27 decembrie 1993, Decizia nr.74 din 13 iulie 1994 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.189 din 22 iulie 1994 sau Decizia nr.139 din 19 noiembrie 1996 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 7 din 20 ianuarie 1997, referitoare la aplicarea principiului egalității în fața legii și al nediscriminării, a stabilit în mod constant, în deplin acord cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferență.

La rândul său, în cauza Stubbings şi alții contra Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că nu orice diferență de tratament presupune încălcarea automată a art. 14 al Convenției, ci numai atunci când persoane în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial față de altele, fără nicio justificare obiectivă rezonabilă”.

  1. Independenţa magistratului.

Din economia dispozițiilor interne în materie, rezultă în esență că salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale magistraților și întregului personal din justiție se stabilesc în raport culocul şi rolul justiţiei în statul de drept, importanţa socială a muncii, participarea personalului din cadrul fiecărei categorii profesionale la buna funcţionare a sistemului judiciar, cu răspunderea, complexitatea, riscurile pe care le presupun exercitarea fiecărei funcţii, cu obligaţia de păstrare a confidenţialităţii, pregătirea profesională, incompatibilităţile şi interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal, dar şi cu exigenţele impuse de documentele internaţionale privind funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi statutul magistraţilor, cu mențiunea că salarizarea judecătorilor şi procurorilor trebuie să le asigure acestora o reală independenţă economică, condiţie necesară pentru protecţia acestora împotriva oricărei atingeri aduse independenţei şi imparţialităţii lor în înfăptuirea actului de justiţie.

Acest tip de reglementare, precum şi jurisprudența concordantă asociată, dau eficiență principiilor enunțate frecvent de organizațiile internaționale relevante, respectiv de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare, Consiliul Europei și altele, însușite de Comisia de la Veneția și dezvoltate în jurisprudența mai multor instanțe constituționale din diverse state din Europa care au fost chemate să se pronunțe cu privire la demersuri similare (Republica Cehă, Lituania, România, Republica Moldova) ori colateral de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Spre exemplu, art. 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată în anul 1998, prevede că În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională”.

De asemenea, ”noțiunea de independență presupune în special ca organismul respectiv să își exercite funcțiile jurisdicționale în mod complet autonom, fără a fi supus vreunei legături ierarhice sau de subordonare și fără să primească dispoziții sau instrucțiuni, indiferent de originea lor, și să fie astfel protejat de intervenții sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenței de judecată a membrilor săi și să influențeze deciziile acestora”.

De aceea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Hotărârea din 27 februarie 2018, pronnțată în cauza C‑64/16, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, a statuat că, la fel ca inamovibilitatea membrilor organismului vizat, perceperea de către aceștia a unei remunerații cu un nivel adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită constituie o garanție inerentă independenței judecătorilor.

Ţinând cont că independența justiției include securitatea financiară a magistraților, care presupune și asigurarea unei garanții sociale solide, cum este indemnizaţia şi pensia de serviciu a magistraților, ce are o componentă instituțională (acoperind sistemul judiciar în întregime), dar și una individuală, a judecătorului (care implică existența unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ decât instanțele nu poate decide asupra competențelor lor specifice prevăzute prin lege, existența unei proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătorești, existența unor fonduri bănești suficiente pentru desfășurarea și administrarea activității de judecată, procedura de numire și promovare în funcție a magistraților și, eventual, perioada pentru care sunt numiți, condiții de muncă adecvate, existența unui număr suficient de magistrați ai instanței respective pentru a evita un volum de muncă excesiv și pentru a permite finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporțională cu natura activității, repartizarea imparțială a dosarelor, posibilitatea de a forma asociații ce au ca principal obiect protejarea independenței și a intereselor magistraților), este necesar ca reprezentanții statului român și suporterii unor asemenea schimbări legislative să să accepte că în orice stat democratic acest tip de securitate financiară este recunoscută în mod clar ca fiind unul dintre elementele esenţiale care asigură independenţa magistraților, în acest ansamblu fiind logic și nivelul unor pensii apropiate de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională.

Dispozițiile de drept intern nu fac decât să se alinieze legislației Uniunii Europene din materia pensiilor de stat, care a reglementat printr-un număr de trei directive, cei trei piloni de securitate socială:

  1. a) Pilonul I– Directiva nr.79/7/CEE privind principiul egalității de tratament între femei și bărbați, reflectat în Legea nr. 19/2000;
  2. b) Pilonul al II-lea – Directiva nr.86/378/CEE, modificată prin Directiva 96/97/CEE, privind aplicarea principiului egalității în schemele ocupaționale de securitate socială, care acoperă sectorial și legile speciale de pensii ale magistraților, militarilor, polițiștilor s.a.;
  3. c) Pilonul al III-lea – Directiva nr.2004/113/CEE relativă la economiile individuale pentru pensii.

Conform Directivelor nr.86/378/CEE și nr.96/97/CEE “criteriile decisive pentru încadrarea unui sistem de securitate socială ca sistem ocupațional sunt:

  1. a) Să se refere la o categorie particulară de lucrători;
  2. b) Să fie direct legat de perioada de serviciu; iar
  3. c) Pensia să fie calculată prin raportare la ultimul salariu al lucrătorului”.

În cauza Beune c – 7/1993, Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg a precizat clar aceste criterii decisive, subliniind că expresia “ultimul salariu” nu trebuie înțeleasă strict, ea putând reprezenta chiar și “media salariilor din ultimele luni de angajare”, intrând în aria de reglementare din art.141 al Tratatului CE.

Prioritatea normelor comunitare și aplicabilitatea lor imediată și directă în dreptul intern își are temei constituțional în art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituția revizuită, potrivit cărora, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, astfel că, din această perspectivă, trebuie reamintit că în anul 2007, Guvernul României a beneficiat de un Raport al Reuniunii de consultare, din 31.01.2007, la Comisia Europeană, cu experții comunitari, în care “s-a atras atenția asupra faptului că, pentru legislația neconformă Directivelor comunitare, COM va transmite României scrisori de notificare oficială, declanșând, astfel, acțiunea de neîndeplinire a obligațiilor de Stat membru al UE”. (pag. 1, pct. 1).

  1. Anomaliile permise de actuala reglementare.

Existența unor „anomalii” invocate ca principal argument al eliminării pensiilor speciale nu poate fi invocată ca argument în sprijinul acestui tip de inițiative, în condițiile în care aceste „scăpări” își au izvorul în lege, iar ele nu sunt de natură de avantajeze magistrații de carieră, ci, dimpotrivă, să creeze profunde dezechilibre și inechități în rândul aceleiași categorii profesionale.

Astfel, este indiscutabil că prevederile art. 82 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, recunosc această pensie de serviciu în favoarea unor persoane care au exercitat alte funcții sau profesii juridice decât aceea de magistrat, inclusiv ca efect al asimilării vechimii în magistratură cu vechimea dobândită în exercitarea altor activități și, tot astfel, aceste dispoziții legale instituie un tratament diferit în cazul posibilității de a se pensiona anticipat în baza unei vechimi cuprinse între 20 și 25 de ani, diferențiat de un criteriu de vârstă (60 de ani).

Totodată, există și alte inechități care pot fi corectate şi care decurg din existența unor reglementări care asigură o pensie în plată mai ridicată decât nivelul indemnizației nete a judecătorilor și procurorilor în activitate, care prevăd pensii de serviciu achitate pentru personal asimilat magistraților sau pentru diverse perioade asimilate și care asigură chiar posibilitatea de pensionare imediat după reintegrarea magistratură a unor foști judecători și procurori, printr-un simplu interviu, dar toate aceste deficiențe sunt determinate de incapacitatea puterii legislative și executive de a legifera consecvent și neechivoc, iar nu în beneficiul unor entități profesionale direct interesate în obținerea acelor beneficii specifice profesiei de magistrat.

Cu titlu de exemplu, trebuie precizat că potrivit art. 82 alin. 1 din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, magistraţii şi alte categorii de persoane enunţate expres, beneficiază de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Acest fapt nu trebuie privit ca o anomalie întrucât, după s-a mai arătat, în cauza Beune c – 7/1993, Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg a precizat clar aceste criterii decisive, subliniind că expresia “ultimul salariu” nu trebuie înțeleasă strict, ea putând reprezenta chiar și “media salariilor din ultimele luni de angajare”, intrând în aria de reglementare din art.141 al Tratatului CE.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr.79/2017, pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2017 privind Codul fiscal, a redefinit noţiunea de salariu brut în România, în conţinutul acestuia fiind introduse contribuţiile către bugetul de stat pe care până la respectiva modificare angajatorul le datora.

Se modifică astfel paradigma salariului brut, în sensul că, pornind de la mutarea sarcinii contribuţiilor respective la angajat, pentru a nu genera diminuări drastice de salarii, conceptul de salariu brut s-a modificat introducându-se în conţinutul său inclusiv cuantumul contribuţiilor care până la intrarea în vigoare a respectivului act normativ erau datorate de angajator.

Efectul imediat generat de această normare a constat în mărirea cuantumului salariului brut cu sumele ce constituie contribuţiile angajatorului, sume care însă erau datorate direct bugetului de stat. În fapt, de această redefinire normativă, angajatul din perspectiva venitului net lunar nu a beneficiat de nicio mărire.

Întrucât art. 82 alin. 1 din Legea nr.303/2004 raportează pensia la salariul brut, pensiile magistraţilor şi altor categorii de persoane asimilate acestora s-au mărit cu procentul care a fost mărit salariul brut în urma adăugării contribuţiilor angajatorului.

Cum aceste tipuri de contribuţii sunt datorate numai de către salariaţi, nu şi de pensionari, sumele nete care au intrat în patrimoniul persoanelor afectate de aceste norme au suferit modificări în sensul măririi, au fost cele reprezentate de venituri generate de pensii.

Or, o astfel de reglementare, care nu ţine cont de efectele pe care le produce în toate categoriile de persoane vizate, este o eroare legislativă de proporții, ce nu poate fi pusă decât în sarcina legiuitorului, nicidecum în sarcina beneficiarilor pensiei, cu atât mai mult în sarcina magistraților în activitate și viitorilor beneficiari ai pensiei de serviciu.

Acesta este și motivul pentru care necesitatea unor ajustări ale sistemului actual de salarizare și pensionare (din perspectiva personalului asimilat, a diurnelor, a diferenței excesive între pensie și salariu) nu a fost niciodată negată de magistrați, dar nici nu poate fi generalizată, prin promovarea de către reprezentanții celorlalte puteri, a unui discurs bazat de propria culpă evidențiată în procesul legislativ și care naște o ură viscerală împotriva magistraților români, orientată exclusiv în scopuri electorale.

Reamintim pe aceată cale că alimentarea unui conflict artificial și inutil oferă muniție exclusiv acelor persoane care nu doresc un stat de drept, o magistratură independentă, un corp onest, netimorat și profesionist al magistraților în România și care ignoră în mod repetat cele statuate în mod constant de Curtea Constituțională și entitățile internaționale relevante.

  1. Neconstituţionalitatea abrogării pensiei de serviciu potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale

Abrogarea pensiei de serviciu (art.103 din Legea nr.92/1992 reluat în art. 85 din Legea nr. 303/2004), prin art.198 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 20/2.02.2000 publicată în Monitorul Oficial al României nr.12/18.02.2000.

Curtea a reținut, în esență, că “acordarea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistrații”, soluție în acord cu jurisprudența.

În argumentarea soluției sale, Curtea Constituțională citează jurisprudența CEDO, propria jurisprudență constantă, Rezoluțiile ONU-1985, Recomandarea R 94/12 din 13.12.1994 a Consiliului Europei, Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor, art. 6 şi 14 din CEDO şi art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dându-le prevalență constituțională, conform art.11 și 20 din Constituție.

După 5 ani de la această decizie, în prima parte a anului 2005, Guvernul a reluat acțiunea legislativă de limitare a drepturilor judecătorilor şi procurorilor vizând îngrădirea drepturilor de salarii, pensii şi altor asemenea ori suprimarea unora, deja consacrate, ceea ce a atras sesizarea, din nou, a Curții Constituționale de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație şi Justiție şi pronunțarea deciziei nr.375 din 6.07.2005soluție de principiu, care consolidează jurisprudența sa anterioară, invocându-se:

– Încălcarea principiilor independenţei şi inamovibilității judecătorilor consacrate de art.124 alin. 3 şi art.125 alin.1 din Constituție şi de art.6 paragraf 1 CEDO şi

– Încălcarea principiului neretroactivității legii prevăzută în art.15 alin.2 din Constituție.

Pensiile de serviciu ale judecătorilor/procurorilor nu fac parte din noțiunea de „pensii speciale”, denumită deja, ca o „uzanță ilegală şi imorală” de către diferiți actori publici, în deciziile Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legile justiției sau altele din domeniul social neexistând expresia „pensii speciale”.

  1. Independenţa economică a magistratului în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă şi în concordanţă cu jurisprudența Curții de la Luxemburg, în materia statutului judecătorilor şi procurorilor, independenţei economice a acestora (salarii şi pensii), cumulului pensiei cu salariul, neretroactivității legii şi păstrării drepturilor câștigate.

În cauza Buchen contra Cehiei (2006), Curtea a decis că “limitarea nejustificată a unui drept recunoscut magistratului, cum ar fi o pensie de serviciu, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, dar şi o discriminare în sensul art. 14 din Constituție şi art. 1 din Protocolul nr. 12″. (în speță, reclamantul beneficiase de o pensie de serviciu ca fost judecător militar şi, apoi, în cumul, de un salariu ca judecător civil, după reîncadrarea sa în această funcție)

În cauza Gaygusuz contra Austriei, prin hotărârea din 16.09.1996, Curtea a decis că pensia constituie un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, iar relativ la art.14, a reținut că “există o diferență discriminatorie, în sensul art.14, dacă lipsește o justificare obiectivă şi rezonabilă”.

În cauza Akdeejeva contra Letoniei (2007), Curtea a stabilit încălcarea art. 14 şi art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenție şi a art.6, obligând statul la despăgubiri pentru diferența de pensie recalculată. Curtea a statuat ca “recalcularea pensiei pentru viitor” nu trebuie să genereze prejudicii reclamantei şi prin neluarea în calcul a unei perioade din fosta U.R.S.S, altfel fiind o vădită discriminare în sensul art.14 din Convenție.

În același sens, există o altă jurisprudență constantă, exemplul edificator fiind hotărârea Muller contra Austriei – 5849/1972 – în care Curtea a reținut expres că “o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate şi, chiar a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare de bătrânețe”.

  1. Date statistice. Confuzia pensie de serviciu – pensie specială. Impactul bugetar al pensiilor de serviciu ale magistraţilor

Din punct de vedere statisticîn raport de numărul total al pensiilor de serviciu (circa 250.000) se observă că cele ale judecătorilor şi procurorilor (3301) reprezintă 1,32%,iar față de totalul general al pensionarilor din România de 4.674.833 (site-ului CNPP, pilonul I, 30.06.2017), procentul este de 0,07%.

Introducerea confuziei voite că pensiile de serviciu ale celor 3301 de magistrați, este o componentă decisivă a celor peste 250.000 pensii de serviciu, denumite impropriu „speciale” şi că aceste pensii ar sufoca bugetul de stat, dominat total de pensiile militare ale beneficiarilor necontribuabili, reprezintă un tip de abordare inacceptabilă din partea susținătorilor proiectelor legislative aflate în dezbatere publică.

Din statistica prezentată publicului, rezultă clar că pensia medie ponderată a celor 3301 judecători/procurori este mai mică decât cea a personalului aeronautic şi constituie un procent infim, irelevant, în raport cu cele 250.000 pensii militare de serviciu acordate din buget fără nicio contribuție directă la fondul de pensii.

Toate pensiile militare de serviciu apar ca pensii cu limită de vârstă (la 45 de ani cel mult), iar toate pensiile de serviciu ale judecătorilor/procurorilor acordate la împlinirea vechimii de 25 de ani în profesie sunt anticipate, dacă beneficiarii nu au împlinit limita de vârstă (65 ani şi respectiv, 70 de ani la Înalta Curte de Casație și Justiție).

CONCLUZII

În aceste condiții, propunerile legislative prin care, în mod nejustificat şi cu înfrângerea normelor constituţionale, se operează modificări majore ale sistemului actual de pensii pentru magistraţi, urmărindu-se plafonarea ori desființarea pensiilor de serviciu recunoscute acestora, cum este și cea înregistrată sub numărul Pl-x nr.166/2018 – aflată și în prezent în dezbatere la Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, sunt de natură să aducă atingere gravă a principiului independenţei judecătorului.

Pe această cale, solicităm celorlalte autorităţi publice să ia măsuri concrete pentru respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 4 din Constituţia României, care prevăd că ”Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”, prin menținerea regimului pensiei de serviciu a magistraților, conform dispoziţiilor legale în vigoare.

PROPUNERI DE AMENDAMENTE:

 Pe această cale vă înaintăm următoarele propuneri de amendare a legislaţiei în vigoare pentru înlăturarea anomaliilor mai sus menţionate :

– Adoptarea unor măsuri fiscale care să determine un cuantum al pensiei care să nu depăşească venitul în plată în ultima lună de activitate aferent funcţiei deţinute prin promovare sau numire, cu excluderea oricăror drepturi obţinute ca urmare a delegării/detaşării;

– Modificarea tezei finale a art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, în sensul că, “La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent, precum şi judecătorul de la Curtea Constituţională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat una din profesiile prevăzute la art.33 alin.1, dar nu mai mult de 5 ani”, fiind obligatorie vechimea minimă în magistratură de 20 de ani;

– Eliminarea din categoria beneficiarilor pensiei de serviciu, reglementată de prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, având în vedere lipsa unei justificări obiective de acordare a acestui drept.

Subliniem că această scrisoare deschisă este o invitaţie la dialog, exprimându-ne toată disponibilitatea pentru dezbaterea şi identificarea unor soluţii corecte şi eficiente, în acord cu principiile constituţionale aplicabile, iar în situaţia în care punctul de vedere expus va fi ignorat, ne rezervăm dreptul de a sesiza organismele interne și europene, pentru a lua măsurile cele mai eficace şi mai urgente, în vederea apărării şi restabilirii normelor legale de protecţie împotriva unor imixtiuni, ce afectează independenţa judecătorilor, legitimate prin avansarea sau edictarea unor proiecte de lege”, scriu magistarții.

Lista cu semnaturi AICI

loading...

One Comment

  1. Dumitrache Dumitrache January 25, 2020

    Statistica lor nu corespunde cu realitatea si anume la decembrie 2019 erau 3878 magistrați pensionari cu o pensie medie de 18716 lei,iar statul plătea ….subvenție de 17409 lei,restul era contribuție!
    De principiul …solidarității sociale,acela prin care unii au venituri de 10-20 ori mai mari,dar plătesc impozit in procente egal cu cel cu venitul minim fara a contribui nici in timpul activității si nici ulterior !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *