Press "Enter" to skip to content

AȘTEPTĂM TIRURILE CU MÂNCARE DIN IMPORT CÂND ROMÂNIA NE POATE HRĂNI!

SĂ NE ÎNVĂȚĂM LECȚIA! Stăm să așteptăm tirurile cu mâncare să treacă granița din alte țări în condițiile în care România ar putea să producă aproape orice, spune Romulus Oprea, președintele Federației Naționale Cartoful. Fermierul român a fost abandonat de-a lungul anilor de consumatorul român. Toți s-au orientat către marile lanțuri de magazine unde rafturile sunt pline cu hrană din import când România e capabilă să ne hrănească. Ne învățăm lecția în al doisprezecelea ceas?!

Samsarul și speculantul profită de necazul în care ne aflăm cu toții. Au explodat prețurile de a ajuns cartoful la 8 lei kilogramul, făina nu e departe, iar brânza, spun ciobanii, s-a vândut prin unele locuri și cu 52 de lei pe kilogram, în condițiile în care ei vând cu 20 de lei – 22 de lei pe kilogram. Fermierii noștri, producătorii noștri români spun că nu au ridicat prețurile. Nu le-au triplat! Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a propus deja plafonarea prețului la alimentele care compun coșul minim lunarEuroparlamentarul Carmen Avram (S&D) a cerut deja Guvernului României același lucru, plafonarea prețului la alimente pentru stoparea speculei cu alimente.

Fermierii români, mai ales cei mici, țăranii noștri, au avut mereu dificultăți cu vânzarea produselor din ferme. Românii au pierdut obiceiul de a cumpăra de la fermier, de la țăran, în condițiile în care mâncarea importată a umplut rafturile magazinelor. Mesajul pe care-l transmite fermierul Romulus Oprea, cultivator de cartofi, este că România e capabilă să ne hrănească și că ar trebui să ne învățăm această lecție dureroasă. 

Vă amintiți ce ne-a spus nouă, românilor, ambasadorul Novegiei în România, Øystein Hovdkinn, în urmă cu ceva ani. Este cel mai mare paradox, este o nebunie. Puteţi hrăni 80 de milioane de oameni, dar importaţi două treimi din alimente. Declarația oficialului a devenit virală, dar noi tot nu ne-am învățat lecția. 

Nu știm cât va dura treaba asta, dar explozia de prețuri este, pentru fermieri, inexplicabilă din moment ce noi vindem și la ora asta cu 1,5 lei – 1,7 lei/kg de cartofi. Maxim! Și am văzut prețuri chiar și de 8 lei/kg și este de-a dreptul jenant ca să nu zic rușinos, să se tripleze prețurile, să se facă de 4 ori mai mari pe lanțul de intermediari. Se face speculă pe românește!

Într-o situație de criză când ar trebui să dăm toți dovadă de echilibru și înțelgere pentru situația critică în care ne aflăm. Noi tragem consecințele propriilor decizii greșite din ultimii ani în ce privește agricultura și-n special cartoful care a fost lăsat de izbeliște și am ajuns să fim dependenți de importuri. Asta este problema, stăm să așteptăm tirurile cu mâncare să treacă granița din alte țări în condițiile în care România ar putea să producă aproape orice. Ne merităm soarta. Poate învățăm ceva din această criză.

Poate că ar fi bine să nu mai demonizăm producătorul român care se chinuie să supraviețuiască și care, în cazul producătorilor de cartofi, este în 3 ani din 5 pe pierdere, iar în doi ani este la limita profitabilității.Îl demonizăm pentru creștere de prețuri, cum s-a demonstrat și acum, văd că nu se sesizează nimeni că se vând tot anul cartofi la 80 de bani, un leu pe kilogram, dar pe piață, consumatorul final are acces tot la cartofi pe care plătește 3-4 lei pe kilogram. Și lumea vorbește în continuare de creșterea prețului la cartofi la producători ceea ce nu este adevărat. Este parțial. Într-adevăr, la producător a crescut cu 25%-30%, dar de aici și până la 8 lei (pe kilogram n.r.) e distanță foarte mare. Noi vă putem demonstra cu facturi, cu tot, cu cât vinde un fermier la ora asta. Intermediarii, de orice culoare ar fi ei, că sunt firme, că sunt samsari.

Mesajul principal este că ne merităm soarta pentru că nu suntem serioși și conștienți de ce ne așteaptă. Noi trebuie să ne producem mâncarea majoritară în România, a declarat Romulus Oprea, exclusiv pentru AGROINFO.

loading...

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *