Press "Enter" to skip to content

Ce puteam ști de 6 ani despre pandemie (dar n-am fost atenți)

În octombrie 2013, sub egida Băncii Mondiale, a fost publicat un studiu cu privire la riscul unei pandemii. Autoarea era Olga Jonas, persoana care a coordonat reacția acestei instituții la mai multe epidemii din trecutul recent. Olga este acum foarte activă pe Twitter, distribuind multe articole de substanță despre răspunsurile instituționale la COVID-19. Articolele nu sunt neapărat vesele.

Nu neapărat veselă e și experiența de a citi studiul ei. De câteva ori m-am pomenit gândindu-mă la modul în care România tratează subiectul unui cutremur. Am decis chiar să iau o mică parte din textul ei și să schimb câteva cuvinte, astfel încât să se refere la un seism și nu la o epidemie globală de gripă. Astfel s-a ajuns la paragraful următor:

Mitul 1: Nimic nu se poate face pentru a preîntâmpina cutremurele. Sunt naturale.

De fapt (..) sisteme robuste de sănătate pot opri criza devreme. Uneltele și metodele de control ale efectelor unui cutremur sunt în bună parte cunoscute. [Implicit, spune Olga Jonas, utilizarea lor trebuie testată intens].

Mitul 2: O să ne descurcăm când o să se întâmple. Vrei să sperii oamenii?

De fapt, severitatea impactului depinde de reacțiile oamenilor, de reziliența comunităților și de pregătirea la nivelul întregii societăți, incluzând comunicarea oficială. Pregătirea la nivel de gospodărie, comunitate și țară va reduce costurile. A fi conștient de risc e primul pas.

Mitul 3: Autoritățile ne vor proteja / sistemul medical își va face treaba / etc.

De fapt, riscurile nu sunt o prioritate pentru sisteme, întrucât acestea se ocupă cu probleme existente și prezente, nu potențiale.

Mitul 4: Un cutremur n-ar fi, în primul rând, o problemă economică.

De fapt, un cutremur dur ar impune costuri medicale, economice și sociale majore, împingând țara înapoi ani de zile. Cei săraci și vulnerabili vor fi cei mai afectați. În plus, sistemele care ar fi îmbunătățite pentru a servi mai bine țara în caz de cutremur ar fi de folos și în cazul altor dezastre care ar apărea, în special cele complexe.”

Opresc aici experimentul de adaptare a cuvintelor lui Olga Jonas, dar cu două idei cred că putem rămâne. Pe de o parte, o Românie mai bine pregătită pentru cutremur era mai bine pregătită și pentru pandemie. Într-o bună măsură, din fericire, vom fi mai bine pregătiți pentru un cutremur viitor din cauza acestei pandemii.

Ce spune însă, de fapt, Olga Jones în studiul din 2013?

Deși nu a originat în Spania, gripa din 1918 și-a primit acest nume pentru că presa din această țară a fost prima care a relatat deschis despre ea. Foto: Satori13 | Dreamstime.com
loading...

O pandemie ar fi similară unui război mondial în ceea ce privește impactul său brusc, profund și puternic răspândit.” Dar ea nu este un virusolog și nu se referă la victimele bolii. Ci se gândește la costuri – în sensul cel mai larg al termenului: bunuri care devin mai scumpe, locuri de muncă pierdute, oportunități nefructificate, împrumuturi care-și schimbă ratele, zile nemuncite și neplătite etc. Ea folosește cazul epidemiei SARS și câteva calcule adiționale pentru a afirma că doar 12% din costurile unei pandemii ar fi provocate de decese și de impactul lor imediat. Ce o fi oare responsabil pentru celelalte 88 de procente?

Te gândești probabil la cazurile persoanelor bolnave care supraviețuiesc: oamenii care absentează de la locul de muncă din motive de sănătate și implicit la produsele care nu mai sunt livrate și consumate, ceea ce ridică prețul bunurilor de acel tip aflate deja pe piață. Sau poate ai în minte medicamentele achiziționate de bolnavi sau de guverne și îngrijirea medicală a celor suferinzi. Aspectele din acest paragraf, luate împreună, compun (doar) 28% din costuri.

loading...

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *