Press "Enter" to skip to content

Claudiu Năsui, USR: De ce să cotizeze românii o viaţă întreagă pentru pensiile de zeci de mii de lei ale unora din comunism

Economistul USR-ist Claudiu Năsui subliniază inechităţile din sistemul public de pensii în care un pensionar de rând cotizează o viaţă întreagă pentru o pensie medie de 1.300 de lei, în timp ce comandantul comunist al unui penitenciar încasează lunar pensii cumulate de 74.000 de lei.

Redăm mesajul useristului:

Într-o țară cu peste 5 milioane de pensionari în care pensia medie este de nici 1300 de lei, unii pretind că o pensie de 74.000 de lei este absolut normală.

Una din suferințele României este lunga listă de privilegii pe care unii oameni mai apropiați de centrii puterii și le arogă. Acesta este și cazul pensiilor speciale. Prevederile după care acestea se oferă sunt contradicții vii: se indexează cu inflația, dar nu scad odată cu ea. Ele sunt calculate din veniturile brute de cele mai multe ori, ajungându-se astfel la situații aberante de genul pensiilor mai mari decât salariile.

De asemenea, am ajuns să dăm pensii speciale nu doar magistraților, dar și personalului auxiliar care lucrează pe lângă ei. Nu plătim beneficii speciale doar piloților, dar și inginerilor sau însoțitorilor de bord.

Practic, fiecare guvern a decis să mai fidelizeze niște persoane prin introducerea de noi categorii de privilegiați. De exemplu, guvernul Năstase care era grav certat cu legea a decis în 2004 să dea pensiile speciale, în forma actuală de calcul, magistraților. Aceștia, în 2017 au mai primit o facilitate, anume pensionarea începând cu vârsta de 45 de ani. Din 2015, grefierii și criminaliștii au intrat și ei în clubul select al pensiilor speciale.

Întrebarea este însă de ce oamenii care ies la pensie cu o pensie medie de 1296 de lei, nu mai vorbim de cei cu pensia minimă de 704 lei, să cotizeze o viață întreagă la stat pentru a plăti pensii ca cea unui fost procuror din comunism care a fost și comandant de penitenciar și care acum are un cumul de pensii speciale ce ajunge la 74.000 lunar?

Într-o țară cu peste 5 milioane de pensionari în care pensia medie este de nici 1300 de lei, unii pretind că o pensie de…

Publicată de Claudiu Nasui pe Marţi, 21 ianuarie 2020
loading...
loading...

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *