Press "Enter" to skip to content

Disperare şi revoltă la spitalul din Arad, după moartea unui pacient cu COVID-19. Omul a stat internat trei zile fără să fie testat: „O să ajungem fix ca la Suceava!“

Angajaţii de la Spitalul Judeţean Arad se tem că vor ajunge în situaţia creată la Suceava, unde 52 de cadre medicale s-au infectat cu coronavirus, spitalul urmând apoi să fie izolat.

Luni seara, în 23 martie, a fost anunţat decesul unui bărbat de 64 de ani, din Arad, care era internat în spital din data de 20 martie, în stare gravă, la Spitalul Judeţean Arad, intubat la ATI. Este vorba Ioan Şerban, care era profesor şi pastor la o biserică penticostală din Aradul Nou.  Pacientul a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus, primarul Aradului a postat pe pagina sa de Facebook în care anunţa primul caz de infectare cu virusul SARS Cov-2, însă la puţin timp pastorul a murit. Practic, pacientul internat pe 20 martie a fost testat pentru COVID-19 abia pe 23 martie. Acest lucru ridică multe semne de întrebare şi provoacă îngrijorări. Pacientul a stat câteva zile în spitalul din Arad, fără ca medicii să ştie că este purtătorul noului coronavirus. Cu toţii se tem să nu ajungă în situaţia creată la spitalul din Suceava, unde 52 de cadre medicale s-au infectat cu coronavirus, spitalul fiind practic ambuteiat. “Mă întreb dacă au fost respectate nişte procedure în legătură cu pacientul ăsta. Mă întreb de ce a stat pacientul ăsta atâtea zile în Spitalul Judeţean, din moment ce au golit Spitalul TBC pentru cei suspecţi de coronavirus? Oare s-au respectat anumite proceduri şi anumite circuite de la bun început? Gândiţi-vă numai că, dacă a ajuns la UPU, a intrat în contact cu cei de acolo. Probabil a trecut pe coridoare, pe la radiologie, pe la etaj şi ATI. Deci, teoretic, omul ăsta a prins în spital vreo patru ture de infirmieri şi asistenţi, plus toată tura de la UPU, plus radiologia, plus ATI. Câte persoane au intrat în contact cu el?”, se întreabă unul din medicii de la Spitalul Judeţean din Arad, citat de site-ul Specialarad.ro. Personalul medical se teme că dacă ei s-au infectat, atunci exista riscul să transmită boala şi colegilor, cât şi altor pacienţi. Deocamdată nimeni nu ştie câte persoane au intrat în contact cu pacientul, iar în Spitalul Judeţean din Arad e panică.  “Pastorul a fost internat acolo în regim normal. Nu au avut teste. După trei zile l-au trimis la Timişoara, era pozitiv, a murit. Clădirea va fi dezinfectată, dar cadrele medicale? Plânge toată secţia ATI efectiv. Sincer, şi pe mine mă ia plânsul. O să ajungem fix ca la Suceava. Eu cred că s-au făcut multe greşeli în cazul ăsta”, a spus un alt medic, pentru Specialarad.ro.    Nelu Tătar, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a anunţat că s-a demarat o anchetă pentru a se stabili exact cine a intrat în contact cu pacientul decedat. 

loading...

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *