Press "Enter" to skip to content

INFRACŢIONALITATEA VA CREŞTE. AU VENIT CEI CĂRORA NU LE MAI MERGE CU FURTURILE, PROSTITUŢIA ŞI CERŞITUL

Mulţi dintre ei au fost blocaţi la frontiera austriaco-maghiară, până la intervenţia MAE, care a solicitat autorităţilor din Ungaria să-i lase să tranziteze ţara. Guvernul Ungar a decis să deschidă graniţa în fiecare seară, între orele 21.00-06.00, oferind o singură variantă de rută, ca toţi cei care vor să poată să ajungă în România.

Vlad Roşca, unul din medicii care asigură triajul epidemiologic în vama Nădlac, a relatat, pe pagina sa de Facebook, o parte din întâmplările prin care trece zilnic.

”Seara a început cu o linişte deplină, la frontiera Nădlac 2 erau doar lumini roşii-albastre. Era liniştea dinaintea furtunii. Iniţial credeam că am scăpat de infern şi zâmbeam satisfăcuţi. Parcă ne spuneam în minte: Noaptea aceasta va fi liniste.

Pe la 3 şi ceva, târziu în noapte, din depărtare se văd sute de faruri. Parcă un oraş luminos se apropia de noi. În câteva minute erau aliniaţi pe patru coloane. Erau kilometri de faruri. Ştiam de unde începe dar nu unde se termină. A inceput haosul!

Echipa poliţiei de frontieră, jandarmeria, echipajele de poliţie pregătite de escortă şi noi toţi medicii împreună cu asistenţi ne-am mobilizat cum trebuie. Fluxul continuu şi volumul mare de lucru era de aşteptat.

După câteva minute însă am realizat că nu lupţi aici doar cu epidemia de Covid-19, ci cu indolenţa, nesimţirea şi lipsa de respect a celor ce au intrat în ţară. O lipsă de respect faţa de noi şi faţă de întreaga Românie.

Aroganţă, superficialitate, lipsa de educaţie şi de ruşine… toate au fost prezente. Nu a contat nimic…izolarea, carantina… riscul de a fi bolnavi şi de a îmbolnăvi oameni. Toate erau un preţ mic în comparaţie cu dorinţa de a intra în ţară. Pentru ei nu au contat românii ci doar România văzuta ca ultima oportunitate şi șansă.

Infracţionalitatea va creşte semnificativ, nu avem nevoie de studii pentru a constata asta. Epidemia aceasta va deveni din problemă principală doar o problemă asociată celor ce vor urma.

După o noapte de triaj, de frig, de stres, am pornit spre case cu gândul sinistru la ceea ce va să vină. Ei nu au mai fost pe aici de ceva vreme. Ei nu înţeleg că România nu mai e doar un loc ci noi suntem România, cei ce tragem pentru ţara asta.

P.S. Nu vorbim de diasporă, nu vorbim de români din străinătate care sunt exemplu de caracter şi omenie. Ei nu au fost, ei nu vin, ei respectă. Şi noi îi respectăm! Vorbim aici de cei cărora nu le mai merge cu furturile, prostituţia şi cerşitul. Despre asta vorbim şi ştiţi bine!”, a scris medicul Vlad Roşca.

sursa: Money.ro

loading...

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *