Press "Enter" to skip to content

Noul procuror general al Romaniei baga spaima in politicieni. Ce prioritati are…

Durata „destul de mare” a anchetelor in cauzele economico-financiare si blocajul in care a ajuns Politia Judiciara sunt cateva dintre vulnerabilitatile identificate de catre Gabriela Scutea, propusa pentru numirea in functia de procuror-sef al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

„In acest moment, pot sa va spun ca cel mai grav lucru este blocajul in care a ajuns Politia Judiciara, din cauza nepunerii in acord a unor dispozitii legale cu o decizie a Curtii Constitutionale de anul trecut. Si mai avem de depasit, din punct de vedere al vulnerabilitatilor, si durata destul de mare a anchetelor in cauzele economico-financiare”, a declarat Gabriela Scutea, intr-o interventie la postul B1TV, intrebata fiind care sunt vulnerabilitatile actuale din cadrul Ministerului Public.

In ceea ce priveste obiectivele pentru 2020, Gabriela Scutea a mai spus ca va fi concentrata asupra calitatii actelor de urmarire penala si asupra modului in care colaborarea cu Politia poate sa duca la cele mai bune rezultate posibile.

„De aceea, cred ca este important ca, din toate actele noastre, cu calitate in crestere, sa obtinem o incredere cat mai mare din partea cetatenilor. Sunt multe obiective despre care v-as putea vorbi, dar cred ca in acest an primul cuvant este calitatea”, a afirmat Scutea, citata de Agerpres.

Intrebata daca are in vedere o anumita strategie referitoare la dosarele care nu s-au solutionat, Gabriela Scutea a spus ca se va orienta, pentru inceput, inspre „actiuni direct in circumscriptiile cu cele mai mari probleme”.

„Modul in care ma raportez la obtinerea unei mai mari viteze de solutionare a dosarelor l-am expus in proiectul de management, stabilindu-mi niste tinte si niste mijloace de actiune. Practic, acest lucru l-am facut si in mandatul meu anterior de adjunct al procurorului general, cand m-am ocupat de monitorizarea si valorificarea unor date statistice. Si pot sa va spun ca sunt orientata inspre actiuni direct in circumscriptiile cu cele mai mari probleme, la inceput. Toata lumea trebuie sa constientizeze in Ministerul Public ca solutionarea dosarelor in timp rezonabil este o prioritate, dar actiunile vor fi personalizate”, a conchis Scutea.

Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a anuntat, marti, ca o propune pe Gabriela Scutea pentru numirea in functia de procuror-sef al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Jurnalistul Alex Costache (TVR, specilizat pe justitie), afirma ca Scutea este o procuroare „radicala”.

„La PG, Predoiu a facut un statement: a propus o procuroare considerata Rezist. Scutea e hardcore, o radicala. Sa vedem ce va face”, a scris Costache pe Facebook.

loading...

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *